UpCity

Este 20:30 într-o zi oarecare; obișnuita cină târzie urmată de navigare absentă pe telefon. O notificare apare pe ecran, anunț urgent de la holidaypirates.com: 

Asta este! i-am zis lui Alex, e SEMNUL!

Am tastat imediat Brazilia în Google și am fost inundată de avertismente, videoclipuri cu jafuri armate și liste interminabile de măsuri de precauție, de la pastile pentru malarie la 7 moduri de a ascunde pașaportul și chiar sa ai cu tine un portofel fals.

În momentul în care plata a fost procesată aproape am plâns … chiar mergem în Brazilia.

Am devorat tot ce am putut găsi on-line despre Brazilia, de la forumuri cu traditie pana la bloguri de călătorie și recomandările ambasadei, lovindu-mă constant de un zid de reputație proastă și amenințări de violență.

Dar am îndurat, așa că cercetarea în cele din urmă m-a dus dincolo de știrile CNN despre Zika, dincolo de ghidurile de călătorie idealizate și în cele din urmă am intrat in contact cu oameni reali cu experiențe legitime.

Am creat o lista in excel (da, știu, excel) și am compus un itinerar care (speram noi) ne lăsa loc să respiram în fiecare locație.

Am avut 28 de zile între zboruri și ne-am propus următoarele:

aterizam în Sao Paulo, stăm 3 zile pentru a ne acomoda

zburam spre Foz do Iguasu, stăm 4 zile pentru a explora

autobuz spre Bonito, stăm 5 zile pentru a ne bucura

autobuz spre Campo Grande pentru a prinde un zbor

zburam spre Rio, stăm 4 zile pentru a ne distra

autobuz+barcă spre Ilha Grande, stăm 4 zile să ne bronzăm

autobuz spre Paraty, stăm 4 zile pentru a afla mai multe despre istoria Braziliei

autobuz spre Sao Paulo, stăm 1 sau 2 zile pentru a spune la revedere și zburăm înapoi.

Indiferent de cât de mult îmi place sa planific, nu eram încantată că a trebuit să decidem cu privire la zborurile interne de la început pentru că nu știi niciodată când te vei îndrăgosti de un loc sau ai vrea să pleci de acolo în grabă. Partea bună este ca poti vedea cele mai importante locuri din Brazilia fără să petreceri mult timp pe autobuze de distanțe lungi, mai ales cand nu ai timp de pierdut.

Prima noastră bază de explorare a fost în Sao Paulo, într-o cameră închiriată prin intermediul airbnb.com. Antonie Bourdain a spus odată că nu ai de ce sa vii în Sao Paulo dacă nu ai prieteni aici. Omniprezenta sarma ghimpata ma face sa ii dau dreptate.

Din fericire pentru noi, gazda noastră a fost perfectă și chiar ne-a ajutat să ne simțim bineveniti. Ea a aranjat ca un taxi sa ne ia de la aeroportul GRU (care este foarte departe de oraș) și am putut plăti cu card de credit, ceea ce ne-a scapat de circul cu casele de schimb din aeroport și comisioane mari.

Vremea tropicală ne-a întâmpinat cu furtuni, întrerupte de valuri de căldură toridă pentru primele 2 zile. Dar oricât de urât sau părăginit este, Sao Paulo este o destinație urbană asa ca puteam intra oricand într-un magazin sau sta pe o bancă să privim trecătorii.

Orașul este cel mai mare din America (mai mare chiar si decat New York!) și puteți vedea ușor câtă presiune pun cei 19 milioane de locuitori asupra transportului in comun dar și asupra clădirilor.

Are frumusețea și unicitatea lui dar poate fi de asemenea o destinație dură, ne-prietenoasă cu turiștii și chiar ușor înfricoșătoare. Mai multe detalii cu privire la experiența din Sao Paulo aici (link disponibil în curând) sau informații despre protestul in mijlocul caruia ne-am nimerit (link disponibil în curând).

Dupa Sao Paulo a venit randul mărețelor cascade ale raului Iguazu. Am aterizat pe aeroportul/benzinaria Foz de Iguacu pe la pranz și am găsit cu ușurință autobuzul chiar în față, un chilipir la doar 3,6 reali de fiecare (aproximativ US $ 1).

Autobuzele locale în sudul Braziliei urmează toate același model: urci prin față, plătesti în numerar vânzătorului de bilete din interiorul autobuzului și treci printr-o rotativă spre partea din spate.

Daca tot eram in Foz nu puteam rata parcul de păsări și să trecem granita în Argentina, pentru a vedea si partea mai mare a cascadelor.

Punctul de frontiera a fost putin confuz, asa cum se intampla mereu cand e mult trafic de localnici care trec zilnic peste graniță.

Versiunea scurtă este că dacă stati doar o zi in Argentina (si recomand sa mergeti!) nu vă faceți griji pentru stampila de iesire din Brazilia deoarece toate autobuzele vor opri pentru stampila in/out pentru Argentina și este suficient pentru autoritatile braziliene.

Cascadele puternicului Iguazu sunt spectaculoase chiar si pentru cel mai rezervat privitor. Mersul pe jos prin jungla vesnic verde, înconjurat de fluturi și cu aerul strălucind de stropi care imprăstie curcubee te face să te gandesti la paradis și cât ar trebui să ne bucurăm că trăim pe această planetă superbă.

Ne-am petrecut zilele trecand de la o cascadă la alta și cum există 275 de cascade în rezervatia naturală pe fiecare parte a graniței, am avut de unde alege.

Din Foz drumul cu autocarul a fost usor dificil deoarece, la 2 ore dupa imbarcare, cand abia ne instalam, mâncasem cina la pachet și moțăiam ascultand zumzetul autocarului, șoferul a venit și a spus tuturor „ceva” care i-a făcut pe pasageri să se ridice si să se cărăbănească.

Cambio bus? am întrebat cu sfială cuplul brazilian de lângă noi. Si! … Obrigado … și ne-am dat jos din autobuz, dorindu-ne sa fi știut portugheză sau ce naiba se întâmplă.

30 de minute confuze mai târziu, eram intr-un autocar nou, destinatia: Dourados.

Nu am dormit. Pur și simplu nu puteam să mă relaxez și verificam ceasul și harta la fiecare oră. Alex a dormit ca un bebeluș in timp ce eu faceam notite precum: 10 motive pentru care cei obsedati de control nu trebuie sa calatoreasca.

Nu au existat probleme de-a lungul drumului și în ciuda disperarii mele crescande în ceea ce privește opririle lungi si aerul conditionat cu intreruperi, am fost exact la timp în Bonito la prânz, dupa doar 18 ore de călătorie.

Bonito este un oraș mic în plină expansiune turistică, fiind înconjurat de o mulțime de minuni naturale: râuri limpezi ca lacrima, peșteri adânci de 70 de metri, cascade si lagune subterane peste tot in jungla deasă, plină de viață.

Singura problema este: toti turistii sunt brazilieni, toate tururile sunt în limba portugheză și oricat de frumoasă ar fi natura, e usor frustrant sa fii lăsat in urmă sau să fii singurul care nu râde la glumele probabil bune spuse de ghid.

Pentru Bonito am rezervat cazarea și tururile cat eram în Sao Paulo, cu ajutorul receptionistei Papaia Hostel, Jennifer (vorbitoare de limba engleză!). A trebuit să decidem totul dinainte pentru Bonito deoarece numărul de intrări pe zi sunt limitate, pentru a conserva mediul natural.

Timpul petrecut in Bonito a fost grozav si chiar am profitat de o jumătate de zi liberă în timp ce Alex facea coborâri intr-o pestera (activitate pe care am considerat-o prea înfricoșătoare și solicitantă fizic pentru mine).

Lipsa de program a fost exact ceea ce aveam nevoie pentru a imi limpezi mintea și pentru a ma simti cu adevărat libera de angajamente și stres.

Ultima noastră zi din vest ne-am petrecut-o intr-un tur organizat in Pantanal. Un microbuz ne-a luat de la hostel la 5 dimineața, ne-a dus la Fazenda San Francisco si apoi ne-a lăsat în Miranda la 17:30, exact la timp pentru a prinde un autobuz de 3 ore spre Campo Grande.

Să luam calea Pantanalui a fost o decizie buna, nu pentru ca Bonito nu ne-ar fi tinut conectati, ci pentru că simteam că ratăm ocazia sa vedem o zonă naturală superba, cu o biodiversitate mai mare că Amazon însasi.

Ferma San Francisco este pregatită să te aducă fată in fată cu o groază de animale si in plus, pranzul e inclus!

Am fost primiți în Campo Grande seara târziu de către amicul nostru de pe couchsurfing Daniel, care a fost o gazdă și un ghid perfect. El ne-a luat de la stația de autobuz și ne-a dus să cunostem unii dintre prietenii lui, la o bere in piata de noapte.

Nu cred că am fi putut găsi acel loc de capul nostru și sigur nu am fi putut ghici de ce sunt atât de multe feluri de mâncare japoneza in meniu. In timp ce localnicii bazaiau in ritmul lor prin prejur, am degustat yakisoba, inimi de pui la gratar si ceea ce se pare ca nu e cea mai bună bere din Brazilia, Itaipava.

A doua zi dimineața Daniel a spus ceva care mi-a ramas in cap: Brazilia are mai mult sau mai puțin un singur anotimp asa ca noi nu ne segmentam viața în funcție de vreme, nu funcționăm în mod diferit pe parcursul anului și deci viața noastra este o poveste continuă despre a fi.

Oare invidia poveștile noastre despre obiceiurile de primăvară sau cum pregatim mâncare de sezon pentru Crăciun? Nu ne puteam imagina ca cineva isi doreste zăpadă, asta e sigur.

După degustarea altor preparate locale, precum supa paraguayana (care este solida, imaginea de mai sus) și suc de fructul pasiunii cu lapte și zahăr (care pot sa jur ca dă dependență) ne-am urcat în avion și am plecat spre Rio.

Pentru calatoria de-a lungul coastei incepand in Rio, vedeti articolul de aici.