Cum pleci de capul tău în Thailanda

În decembrie 2016 aveam vreo 13 zile de concediu puse deoparte pentru zile friguroase așa că am stat cu ochii pe ofertele de avion și când am zărit Thailanda, n-am mai stat pe gânduri.

Asia de Sud Est îmi era deja dragă de câțiva ani și muream de dor să îmi petrec zilele în șlapi, cu o nucă de cocos din care să sorb sănătate.

Până să vă zic și motive temeinice pentru a lua calea Thailandei, hai să trecem prin detaliile tehnice pe care oamenii mi le cer de obicei: „cât a costat?” și „v-ați dus așa de capul vostru?”.

Biletele de avion le-am luat de pe paravion.ro cu 580 de eur/persoană, pe ruta București – Bangkok cu escală scurtă în Dubai. Fiind cumpărate cu doar 10 zile înainte de plecare, am înghițit în sec și am acceptat fără discount, sale, error fare și alte keyword-uri care îmi plac.

Viza am obținut-o de la ambasada din București, gratuit, pentru 30 de zile (în aeroport poți obține până la 15 zile). Despre cum se obține viza, cel mai bine știe Tedoo.

Am vrut să vedem cât mai mult din ceea ce are Thailanda de oferit așa că am facut următorul traseu:

Prima zi Sosire Bangkok la 12:35 zi de acomodare cu timpul, vremea, etc
1 zi Bangkok tren de noapte către Chiang Mai (nordul țării)
4 zile Chiang Mai autocar spre Chiang Rai (și mai în nord)
1 zi Chiang Rai zbor spre Bangkok
4 zile Bangkok zbor spre Krabi
6 zile Krabi + Koh Lanta zbor spre Bangkok
Ultima zi Bangkok zbor înapoi acasă pe 1 ianuarie

Trenul și cele 3 zboruri interne au costat: 150 eur/persoană.

Cazările: 133 eur/persoană.

Excursii/bilete intrare: 104 eur/persoană.

Mâncare, transport local, suveniruri și orice altceva: 269 eur/persoană.

Nu am fost în regim de backpacking extrem, să dormim în hosteluri cu 3 dolari pe noapte sau să mergem doar pe jos. Când am avut nevoie, am plătit transferuri organizate către aeroport, un upgrade la cameră pentru aer condiționat și mic dejun, un desert și o berică în plus să ne tihnescă prânzul. La capitolul cumpărături am fost selectivi, nu că ar fi fost prețurile mari ci că să ne menținem bagajul și „vitrina” de acasă ușoare.

Toate cheltuielile pe cap de locuitor pentru întreaga călătorie au fost de 1236 eur.

Screen Shot 2017-01-05 at 11.41.46

Pentru mai multe detalii despre cum am tocat banii, am făcut un articol detaliat cu cheltuielile intregii excursii.

Ca să ne hotărâm ce vrem să vedem, am stat seară de seară pe bloguri, couchsurfing și youtube dar ne-am folosit și de cartea National Geographic Traveler.

Clipurile care mi s-au parut pertinente despre Thailanda le-am pus într-un playlist:

Alte linkuri utile în planificarea acestei excursii:

biletele de tren | cazare | thai lion sau air asia | transport in Bangkok

Am plecat urechea la oricine avea un pont de dat și am pus în aplicația Google Maps câte o steluță pe măsură ce aflam de vreo grozăvie. În funcție de distanță, timp și bineînțeles cheful nostru din fiecare zi, ne decideam în ce parte să o apucăm.

Nu ne-am propus să epuizăm lista, alergând ca nebunii de colo colo, dar având mereu steluțele pe hartă ne puteam decide rapid dacă zona în care ne aflam mai are ceva secrete sau daca mai bine ne urcăm într-o barcă/bus/tuk tuk și mergem spre altă aglomerație de steluțe.

Nu poți să fii prea rigid cu planurile pentru că nu știi niciodată peste ce piață sau scenă o să dai, ce floare o să atârne în drumul tău și ce zâmbet o să te convingă să iei un loc.

Chiar dacă monumentele impresionante și locurile faimoase fac senzație în albumul foto, mirosul de pepene proaspăt tăiat și sfârâitul de wok încins în care se învârt creveți sunt genul de amintiri la care o să te întorci când ești blocat pe un scaun la birou.

Când îți planifici singur călătoriile trebuie să gândești mereu cu doi pași înainte (mâine unde dorm și cum ajung acolo) dar având în vedere cât de multă informație poate fi găsită online și cât de răspândite sunt rețelele wifi, este mai ușor decât oricând să te arunci într-o cultură străină și să navighezi ca un localnic. Nu îmi pot imagina cât de dificil trebuie să fi fost acum 15-20 de ani, pre-google. Suntem niște răsfățați.

Zic să ne bucurăm, deci, că trăim în aceste vremuri navigabile, pe această planetă superbă. Luați-vă inima în dinți, hărțuiți câteva pagini de internet și cu banii de all inclusive la bulgari puteți ajunge până la capătul lumii.

Călătorie Plăcută!