Aș vrea să pot distila experiențele trăite și să le port mereu cu mine într-un cufăr magic dar cum nu pot face asta, m-am rezumat la a alege obiecte care să mă ajute să reconstruiesc povestea locurilor din care provin.
Cu toții aducem înapoi câte ceva cu noi când călătorim deși știm că, inevitabil, obiectele își vor pierde povestea pe măsură ce se mută de pe frigider, pe poliță, în dulap și apoi într-o cutie total lipsită de glorie.
La fața locului, fiecare suvenir e doar unul din miile de pe tarabă însă odată adus acasă, devin un ambasador solitar al gusturilor vremii, al conjuncturii culturale și economice din țara de proveniență si singura moștenire fizică a schimburilor făcute în călătorie.
Vă invit să vă imaginați alături de mine ce mâini dibace le-au creat și prin câte au trecut aceste obiecte, de la originea culturală care le-a făcut posibile și până la ocuparea locului actual, la mine în cutia cu suveniruri.
Bijuteriile deșertului
Dacă dai peste un maestru adevărat la lucru în atelierul său pitit pe o alee din Medina din Meknes, ia un loc, ciulește urechile și sigur o să pleci de acolo cu o poveste și un obiect fascinant.
Atât tehnica folosită (calirea oțelului de 3 ori în foc apoi baterea firului de argint până fac corp comun) cât și originea modelelor urmate sunt impresionante. Medalionul prezintă un tatuaj berber, purtat de femeile din triburile care trăiesc pe muntele Atlas. Tatuajul se realizează fie pe bărbie, pe nas sau pe frunte, în funcție de cât de sus stă tribul tău pe munte și platouri.
Alternarea modelor geometrice cu cele vegetale rezultă în piese inevitabil unicat, aruncând la coș noțiunea de perfecțiune.
Noroc de anul nou
Conform calendarului lunar, în Vietnam anul se schimbă prin ianuarie-februarie, în funcție de fazele lunii. Aflându-ne în Ho Chi Min chiar în ziua de Tết, am cutreierat străzile metropolei să vedem cum se pregătesc localnicii de sărbătoare. Pliculețele decorate intens, în nuanțe tari de roșu și auriu erau pe toate tarabele, într-o bogăție de variante din care să alegi. Scopul, așa cum l-am putut înțelege printre picături este să oferi celor dragi bani de anul nou, în cel mai frumos plic posibil, ceea ce am și facut la întoarcerea acasă, la începutul primăverii românești.
Golem, statuia vie
Legenda ghetoului evreiesc din Praga m-a fascinat dintotdeauna așa că odată ajunsă acolo, nu a fost deloc greu să fiu convinsă să cumpăr această statuie de mărimea unui ou. O variantă mai mare însă iese din discuție, căci legenda spune că monstrul din lut prinde viață de îndată ce i s-a scrie pe frunte emet, adică adevăr în limba ebraică. Golem a cutreierat ghetoul praghez aparând locuitorii de hoți și răufăcători însă a scăpat de sub control, terorizând oamenii prin simpla prezență.
Mă face să mă gândesc, paradoxal, la viitoarele creații umane inanimate care vor trăi printre noi, ca sclavi lipsiți de conștiință, până cînd o vor căpăta.
Inima laoțiană
Arta de a împleti sau croșeta este poate omniprezentă în culturile lumii, diferențierile facându-se prin temele abordate, culorile și modele folosite de fiecare artist popular.
Din târgul de noapte din Luang Prabang e greu să pleci cu mâna goală însă inimile colorate mi-au atras atenția pentru că erau la fel de mici și delicate ca femeile care le făceau, stricându-și ochii lucrând la lumina unei lămpi chioare.
Semne bune cartea are
Primul castel maur în care am intrat se află în Granada și este un loc legendar, mândru și de o frumusețe ornamentală inegalabilă.
Aș fi vrut să vin înapoi de acolo cu fiecare basorelief, fiecare toc de ușă dantelat și toate tavanele sculptate și pictate centrimetru cu centimetru.
Modelele geometrice se întrepătrundeau cu cele vegetale, o cacofonie de repetiții la infinit a motivelor tradiționale maure.
M-am mulțumit cu o reprezentare plană, pe care între timp am și rătăcit-o. Semn că trebuie să mă întorc acolo.