Povești din Chiang Mai – Templul de Argint
Câteodată, oricât de aprig ai călări internetul citind despre un oraș, cele mai interesante locuri te iau prin surpriză, ți se înfățișează, ca o frântură dintr-un basm exotic. Cum altfel să îmi explic întâlnirea cu Templul de Argint din Chiang Mai?
Chiang Mai-ul este un oraș din nordul Thailandei care servește drept punct de plecare în tot felul de excursii în munții și satele din jur. S-a dezvoltat o intreagă industrie de activități pentru turiști, de la jucat cu tigri si cobre, la vizite la triburi refugiate din Myanmar sau ateliere de pictură pe umbrele de hârtie și călărit elefanți. Dar și orașul în sine este o destinație care merită atenție, centrul său pătrat apărat de ziduri și un canal adânc adăpostind zeci de temple și altare aparte.
Sâmbăta și duminica orașul se schimbă la față, făcând loc pentru Night Markets. În jur de ora 16 se închide centrul pentru trafic și apar comercianții, tigăile încep să sfârâie și străinii se îngrămădesc ca potârnichiile pe lângă obiecte inedite și mâncare picantă. Ne-am nimerit în weekend în oraș așa că nu puteam rata ocazia să ne lungim și noi gâtul pe acolo.
Înaintând pe străduțele întortocheate pe care se înstalează târgul de sâmbătă, încep să aud muzica thailandeză și tobe bubuind. O poartă de intrare în templu se deschide în dreapta și aflu sursa muzicii: un grup de tinere dansatoare care încântau publicul cu rotiri experte de priviri, gheare aurii și costume colorate:
Îmi rup cu greu atenția de la dansul ne-coordonat și mut privirea mai departe în curtea templului. Nu înțeleg la ce mă uit…să fie o clădire albastră? Cum de aruncă acoperișul toate luminile înapoi spre noi?
Mi se pare mie sau templul ăla este facut din argint în întregime?!
Mergem mai aproape, să punem mâna, să înțeleg la ce mă uit:
Până să apuc să pun mâna însă, citesc semnul: Women are not allowed to enter the Ordination Hall’s area. Poftim!?!
Protestez degeaba, căci explicația vine și ea, tot de pe un panou: „Beneath the base of Ubosotha in the monastic boundary, many precious things, incantations, amulets and other holy objects were buried 500 years ago. Entering inside the place may deteriorate the place or otherwise the lady herself. According to this Lanna Belief, ladies are not allowed to enter the Ubosotha.” Pe scurt: nu e personal, e problemă cu amuletele magice îngropate sub templu, interdicția e spre binele doamnei, să fie bine, să nu fie rău.
Așa că aștept resemnătă cât Bărbatul intră liniștit în templu și pozează următorul nivel de ciudățenie: cranii, Buddha, sateliți de GPS și extratereștii.
Dacă nu se întorcea cu poze nu îl credeam.
Exteriorul, prin comparație, este mai sobru. Dragonii aruncă flăcări de metal în zare, elefanții se feresc de lună sub umbrelă și florile întortocheate leagă compoziția și așa destul de aglomerată deja.
Dacă veneam cu așteptarea de a vedea un templu de metal, impactul ar fi fost poate mai mic. Luată însă prin surprindere, m-am pierdut într-o poveste asiatică ca la carte. Narațiunea poveștii conține preoți drapați în portocaliu care păzesc amulete antice să nu le pângărescă vrăjitoarele și un râu albastru care se revarsă peste argintul lustruit cu poțiuni magice.
Ah, să nu uit! Conține și doi dragoni grași, unul fetiță și altul băiețel, să fim clari!
